Am inventat speranța

Din dorința de a ne simți acasă aici pe pamînt am inventat speranța

Din neștiință despre cine suntem, de unde venim, ce facem aici ne-am consolat cu Dumnezei

Cu războaie pentru pace

Cu campionate

Cu căutarea a ceea ce aici nu există.

Ne consolăm, ne oblojim rănile, ne aruncăm in gol

încercînd să patrundem în adîncul nostru.

Veșnicia ne atrage ca un diamant într-o vitrină

Muritori cum suntem, o privim, o ocolim , îi dam tîrcoale înfometați

Ne amăgim, ne consolăm plîngînd in pernă

Sau pe umărul celui care poate duce mai mult pîna cînd moare

Urlăm la stele.


Din neputință și neacceptarea misterului în care existăm

ne imaginam

vrem să credem că totul are un sens

și o direcție poate.