Aripile sufletului sau bucuriile vieții noastre - Part 2

După mulți ani parcurși pe calea vieții ajungem să pierdem gustul ei, nu ne mai bucură răsăritul soarelui, aerul rece nu mai reînvigorează, mâncarea nu mai e o plăcere fratele, omul de alături te irită.

Sufletul nostru se împovărează cu mulțimea de scopuri neatinse, cerințele zilei curente, incertitudinea pasului următor. Astfel el nu-si mai poate desface aripile, viața într-un zbor dintr-o dată devine ca o piatră o povară și nu știi ce să faci cu ea. Dar să revin la cele trăite de mine, căci este tot ce știu cu siguranță.

După despărțirea de frați și companie am traversat cred cei mai grei ani ai mei.

Am dus în spate o povară plină de mînie, nemulțumire, insatisfacție, frustrare din cauza nesiguranței și necesitatea de un nou loc de muncă, ca urmare fizicul meu dădea mari semne de alarmă.

De ce se întampla asta? Acum după ce-am trecut atâta timp o pot spune- din egocentrism, eu apreciem oamenii , evenimentele din propriul eu, mă compatimeam pe mine însumi.

Și nu conteaza că toții făceau la fel ca mine .


A urmat o perioada de apatie sufletească, trebuiau reevaluate toata viata și experiențele mele dar m-am lăsat dus de un glas interior intuitive și mare mi-a fost mirare că atunci cînd am hotarit să renunț unilateral la toate pretențiile mele și să plec - mi-a căzut și piatra de pe spate.


Și din nou am văzut lumina zilei, a început refacerea sufletului, i-au crescut noi aripi și ridicarea spre culmi sclipitoare și feerice, infinite.

N-am să mai obosesc cu experiența mea, pînă la urmă e subiectivă, ceea ce am dedus de aici e ideea că undeva noi oamenii am pornit pe un drum greșit, fără ieșire și grație faptului că cu ani în urmă citisem Biblia, acum am înțeles acest drum greșit.


Este păcatul inițial ai primilor noștri părinți.


Veți fi ca Dumnezeu, a spus șarpele…astfel l-am detronat pe Dumnezeu din viața noastră ne-am plasat pe noi în centrul universului, noi am decis ce este bine și ce e rau, de aici porneste calea încercărilor și greselilor, calea suferinței și a morții.

Egocentrismul este cancerul sufletului omenesc și ca urmare cancerul societății.

gif

El a distrus oameni, familii, tari , imperii nu asta se întâmplă acum în lume ? Este calea morții. Tendința oamenilor de autodepășire este încercarea de a ocupa în univers locul care-i aparține lui Dumnezeu, ceea ce nu e posibil. Creațiunea nu poate fi egala cu creatorul!

Egocentrismul fiind un rezultat al amăgirii, auto afirmarea eului nostru ne duce inevitabil, ne transformă , ne aseamănă inevitabil în opusul lui Dumnezeu. Ni s-a insuflat cu stăruință că omul trebuie sa pună natura în slujba sa, asta este scopul progresului tehnico -științific, dar ne oprim oare aici?



Nicidecum- iată pasul următor – intrăm în epoca postmodernistă scopul final al cărea e să transforme intelectul omului într-o holograma nematerială și devenim veșnici și asta nu pentru toți, doar pentru cei care o vor merită, vor fi ascultători , ceilalți urmează să dispară…

Deci nu mai e nevoie de EL. Noi vom ocupa locul lui! Despre asta a vorbit șarpele Evei! Acest fapt descalifică teoria materialismului, asta ne vorbește că a fost nevoie de ea doar pentru a face o prăpastie între Creator și om...

Ce s-ar intampla dacă nu ne-am spăla hainele , corpul niciodată- cred eu ca acest lucru ar influența sănătatea și am fi un pericol și respingatori pentru cei din jur.

Asa e si cu lumea spirituală. Atunci cind sufletul nostru, partea nevăzută, dar esențială a unei ființe omenești nu se spala , ea devine greoaie, murdară, respingătoare, moartă fiindcă ea nu mai e în stare să deosebească binele de rău, ea e un pericol și contagiosa pentru alții.

Un astfel de suflet nu conștientizează ca este bolnav și ca urmare nu se adresa niciodată , pentru tratament.

gif

Medicii ne tratează corpul bolnav, sufletul îl poate trata doar Cel care la creat - Dumnezeu, dar la fel e nevoie să venim la el și să ne recunoatem vina. Să ne pocăim. Acesta e primul pas spre tămăduire.

Nu demult am găsit o informație, savanții afirmă că masa tuturor corpurilor cerești a unei galaxii, a materiei vizibile , constituie doar 10% din masa ei totală .

Ei nu pot explica unde este restul. Mă întreb atunci- ce cunoaștem noi despre acest univers, cum putea fi siguri de cunoștințele noastre și de veridicitatea lor?

În galaxia noastra, Calea Lactee ,sunt peste 200 de miliarde de stele, ca să le numărăm numind cîte una pe secundă, ar trebui 5000 de ani!

Cât mici și neînsemnați suntem și cât de mare , inteligent puternic este Dumnezeu care le-a creat! Aceasta personalitate extraordinara, care este tatal nostru, ne iubește și ne chema la El.

Dragț prietene, nu rata aceasta șansă , raspunde afirmativ chemării lui, el a făcut această lume pentru noi și te așteaptă, ziua de mâine nu ne aparține. Lăsa sufletul tău să capete pacea, bucură-te în Dumnezeu !

gif