Despre război 2


Ce se întâmplă totuși?

Ce e de făcut?

Dacă înțelegem că din nou de sute, de mii de ani ajungem cu oala spartă, vrem sau nu, venim la concluzia că mintea noastră e contaminată ori realitatea este alta.

Sau calculele noastre sunt greșite, în caz contrar mai putem noi oare pretinde ca suntem finite raționale?


Ceva trebuie schimbat.


Ei bine aici cu primul pas începe calea spre lumina sau drumul spre o înșelăciune și mai mare. Dacă ascultăm orbește de guvernele, partidele noastre , așa cum am facut-o , vom ajunge să ne batem din nou cu capul de perete.

Majoritatea niciodată nu s-a condus de adevăr. Este dirijată cu mare iscusință din umbra, din întuneric. E destul aici să ne amintim de istoria poporului german cu cele două raiduri pe de-o parte și a sistemului comunist condus de ruși.

Problema este de ordin spiritual, cei mai mulți nu cunosc că corpul nostru uman este doar haina sufletului și spiritului nostru. Exista o lume a spiritelor independentă de cea materială , care determină, conduce lumea materială. Nu se cunoaște nici originea noastră nici destinația, nici istoria adevărată, lumea zace in întuneric , și nici nu dorește să caute adevărul.

Rusia pretinde de zeci de ani că a salvat omenirea de fascism, că nu pretinde nimic afară de pace- atacă cu cinism chiar vecinul ei, omoară mii de oameni și distruge zeci de orașe tot sub lozinca păcii. Și asta nu încurca cca 200 milioane de cetățeni să-și susțină conducerea.

La celălalt pol SUA sub pretextul democrației și drepturilor omului , a făcut același lucru în războaiele din Vietnam, Coreea , Iraq, Iugoslavia, Afganistan …

Ideologiile au destinația de a înăbuși căutarea adevărului, dar fără de el nu vom avea o viața mai bună.

Adevărul ni-l spune Dumnezeu prin cuvântul său- Biblia, suntem făcătura mâinilor Lui.

Dar din cauză că nu-l recunoaștem și încălcăm din ignoranță sau îndârjire legitațile raporturilor spirituale care ni le-a prescrit -ni se întîmplă aceste nenorociri!

Calea spre fericire constă în căutarea adevărul despre originea și predestinația noastră ca ființe umane, a normelor de conduită față de Dumnezeu și între noi ca indivizi egali.


Arhitectorul acestui univers are gandul să facă din noi un popor al păcii și a venit cu un model în fiul sau -Isus Hristos, care ne-a adus adevărata pace. El a făcut pentru noi această lume uimitor de frumoasă , nemărginită și diversă. Noi nu putem trai fericit dacă avem ganduri nebune, hotariri incorecte, vorbire nesabuita si ca urmare fapte dusmanose, criminale. El va face o împărăție nouă unde nu va mai fi minciună, mîndrie, ură, război, moarte - fiindcă îl va distruge pe tatăl minciunii care le-a adus și le-a semănat în oameni- Diavolul.

Atunci va începe Viața pe un pământ nou și omenirea va trai si va constitui un singur organism după exemplul corpului uman , unde fiecare celulă -individ - își are locul si destinația sa. Fiecare este necesar și protejat, are grijă de sine și lupta pentru viata întregului organism. Isus Hristos va fi Dumnezeul nostru și noi poporul Său.


Acum corpul nostru, mintea este bolnavă, celulele canceroase ne macină viața. Oameni dragi - căutați și mergeți pe Calea îngustă pentru a cunoaște adevărul. Adevărul va face liberi Libertatea va duce la Viață.

Dar avem noi siguranță că Isus Hristos nu este ca și toți ceilalți întemeietori de religii, este deosebit de ei, este trimisul lui Dumnezeu.

Deși nu a deținut o funcție politică și a trăit pe pământ doar 33 de ani I Hristos este cea mai influenta personalitate din toata istoria umană.

Nașterea sa, misiunea sa pe pamant , moartea sa în detalii și învierea au fost prescrise in textele biblice cu multe sute de ani înainte de venire sa pe pamint, Toate s-au îndeplinit cu exactitate.


Minunile săvârșite de Iisus Hristos așa ca învierea morților, tratarea leproșilor, tratarea orbului, oprirea furtunii pe mare – au fost descrise în cele patru evanghelii în timpul când trăiau încă contemporanii și martorii acestor evenimente si puteau fi combătute de numeroșii dușmani și opozanți ai lui I Hristos. Dar n-au putut face din cauza numeroaselor dovezi fapte și mărturii.


Dragi prieteni, dincolo de războaiele convenționale care se desfășoară suntem cu toții implicați într-un război spiritual. Un război contra lui Dumnezeu și a omului ca ființă făcută după chipul și asemănarea Sa.

Evenimentele care le trăim ne arată ca suntem pe ultima sută de metri a istoriei umane . Forțele întunericului împing oamenii spre pierzare și au deja toate instrumentele necesare conducerea economico-financiara si tehnologica .Inteligenta artificiala AI, nanotehnologiile, deep fake, tehnologia 5G, robotizarea industriei, alimente modificate genetic- desigur sunt doar niște tehnologii , dar nu încape în îndoială cum vor fi folosite.

Uitați-vă cu atenție la agendă care sta pe masa de lucru a elitei acestei lumi : marea resetare, noua ordine mondială cu un singur guvern mondial , o singura religie mondială - vor face oamenii să se uite cu invidie chiar și la sclavii din antichitate, care deși nu erau nu mai mult decît niște obiecte la dispoziția stăpânilor, totuși rămâneau oameni.

Noii sclavi nu vor mai avea acest privilegiu.


Astăzi mai este timp să alegeți de partea cui luptati, în acest război nu poți fi neutru. Treceți de partea luminii, păcii, dragostei – de partea lui Dumnezeu.


Recent Posts

See All